Șase clerici din Arhiepiscopia Bucureștilor au fost ridicați în rang

Patriarhul Daniel a ridicat marţi la rangul de iconom stavrofor cinci preoţi, iar un diacon a fost hirotesit arhidiacon. Clericii lucrează în Administraţia Patriarhală şi Centrul Eparhial. Slujba de hirotesie a avut loc în Paraclisul „Sfântul Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Clericii ridicaţi în rang Clericii care au fost hirotesiţi întru iconom stavrofor sunt: părintele Ionuț Tutea, consilier…

Gând de recunoștință Sfântului Cuvios Dimitrie, făcătorul de minuni

Un articol de: Pr. Vasile Sorin Tancău – 02 Noi, 2022 in Ziarul Lumina Sărbătoarea Ocrotitorului Bucureștilor a animat, așa cum era firesc, întreaga Capitală, iar organizarea minuțioasă a hramului de toamnă al catedralei istorice a avut o așezare duhovnicească folositoare tuturor. Între momentele ce trebuie evocate în cadrul acestor manifestări religioase, care au durat mai multe zile,…

Două noi volume apărute la Editura BASILICA, lansate la o biserică din Capitală

Un articol de: Andrei Butu – 01 Iul, 2022 Biserica „Sfântul Gheorghe”-Vechi din București a găzduit joi, 30 iunie 2022, lansarea volumelor „Sfântul Grigorie Palama, ­Arhiepiscopul Tesalonicului – Scrieri alese”, vol. 6, și „Sfântul Simeon Noul Teolog – Imnele iubirii dum­nezeiești”, vol. 8, traduceri de părintele profesor Dumitru Stăniloae, apărute recent la Editura BASILICA a Patriarhiei Române. Evenimentul…