Slujba pe care Biserica a rânduit-o pentru cei răposaţi, după înmormântarea acestora, poartă denumirea de parastas.

Parastasele sau pomenirea celor morţi îşi are temeiul în iubirea şi recunoştinţa creştină (I Cor. 13,8). Pomenile îşi au originea în agape, adică mesele de dragoste creştină care însoţeau Sfânta Liturghie, în amintirea Cinei Domnului (Matei 26:26-2).

Parastasul se săvârşeşte la soroacele de pomenire individuală şi la cele de pomenire generală a morţilor: ziua a treia, a noua şi a patruzecea dupa moarte, la 6 luni şi la un an dupa moarte; apoi în fiecare an până la şapte ani după moarte.

Toţi cei care au adormit şi toţi cei ce trăim în această lume ne aflăm într-o tainică şi mai presus de fire comuniune de viaţă, rugăciune şi dragoste frăţească.

Prin această legătură cei vii îi ajută pe cei morţi. Astfel a rânduit dragostea lui Dumnezeu, voind ca unul sa se mântuiască prin celălalt.