„Călătoria schimbă destinul spiritual al vieţii“

Centrul de pelerinaj Sf. Apostol Pavel
Centrul de pelerinaj Sf. Apostol Pavel

A spus Patriarhul Bisericii noastre, Preafericitul Părinte Daniel, sâmbătă, la sfârşitul slujbei de sfinţire a noului Centru

de Pelerinaj al Patriarhiei Române Închinat Sfântului Apostol Pavel, centrul este situat în Piaţa Unirii, în apropierea străzii Sfânta Vineri

În cadrul manifestărilor prilejuite de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor şi de aducerea în România a moaştelor Sfântului Apostol Pavel, sâmbătă, 25 octombrie, a avut loc inaugurarea şi sfinţirea noului sediu al Centrului de Pelerinaj „Sfântul Apostol Pavel“, al Patriarhiei Române, situat în Bulevardul Corneliu Coposu, nr. 1D, între Magazinul Unirea şi strada Sfânta Vineri.

Mutarea biroului de pelerinaj de la Mănăstirea Antim, s-a realizat cu sprijinul părintelui Ionel Durlea, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe“ – Vechi din Bucureşti, care a pus la dispoziţia Patriarhiei noua incintă.

La eveniment au fost prezenţi şi PS Calinic, Episcopul Argeşului şi Muscelului, PS Siluan, Episcopul românilor din Italia, PS Timotei Lauran, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, PS Mihail Filimon, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei şi Noii Zeelande, PS Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, şi PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Taina Cununiei începe în biserică şi se sfârşeşte în împărăţia lui Dumnezeu

Pr Ionel Durlea
Pr Ionel Durlea

Pregătirea pentru Taina Căsătoriei presupune nu atât aspectele organizatorice, cât o atitudine spirituală. Dacă „unicul sens al vieţii este dragostea“, cum afirmă Mitropolitul Antonie de Suroj, această iubire este pecetluită şi binecuvântată de Hristos Dumnezeu ca familie, în Taina Cununiei. Despre pregătirea pe care mirii e necesar să o aibă în vedere am stat de vorbă cu părintele Ionel Durlea, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe“ – Vechi din Bucureşti.

Ce e mai simplu: vindecarea trupului sau iertarea păcatelor?

publicat de pr. Ionel DURLEA in Ziarul Lumina, Duminică, 27 Iulie 2008

Evanghelia Duminicii a VI-a după Rusalii

(Vindecarea slăbănogului din Capernaum)

Matei 9, 1-8

1. Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa.
2. Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!
3. Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte.
4. Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre?
5. Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă?
6. Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta.
7. Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa.
8. Iar mulţimile văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere.